Am
găsit un material care arata și el ca nu degeaba port numele pe care îl port.
Începutul ultimului deceniu al mileniului trecut ne-a prins complet nepregătiți.
Au fost multe posibilități în toate domeniile media. Luat de val am început și
eu sa aștern pe hârtie cuvinte sau desene și sa umblu prin redacții uneori am
fost publicat, alteori, adică de foarte multe ori, nu.
Materialul
de mai jos este un exemplu. Fiind prea umplut de corecturi l-am transcris,
evident căutând sa aduc cât de cât la timpul prezent cele relatate atunci.
ISTORIA
SE FĂUREȘTE SUB OCHII NOȘTRI
de dr. ing. Proorocu A. Angel
Revoluția
din decembrie 1989 a deschis perspective minunate pentru destine care cloceau
în mizeria întunericului dictaturii: Doina Cornea, Mihai Lupoi, Marian Munteanu
și muuuulti, multi alții…
Geniul
romanesc răbufnește mereu din aceasta tărișoara spre lume dar și de la lumea de
dincolo vin idei și directive spre biata noastră tărișoara. Dupa ani de
crâncene suferințe iată-ne atunci LIBERI !!
In
aceste vremuri de cumpăna în care nimeni un știe ce e de făcut ( rămas valabil
și azi!!! ) iată ca, imediat după revoluție, apare o noua teorie
social-economica, aceasta se părea ca aplicata global va schimba în scurt timp
în primul rând fata României și de ce nu fata lumii. Noua era se va numi Baznicism,
Furturism dar in nici un caz Neocomunism. (Doamne ferește !) având imnul
național "Escroci au fost, escroci sunt încă" etc. Poporul roman a
dat oameni de mare valoare precum Th. Diamant, N. Bălcescu prin intermediul
căruia K. Marx, ce e drept citând un plagiator francez al marelui gânditor al
nostru, a ilustrat culmea exploatării în agricultura de la mijlocul secolului
XIX în Europa și în lume, unde credeți?, la țărănimea din Principatele
Romane… Mai avem un apropiat de premiul Nobel în ale economiei tot plecat de pe
aicea: N. Georgescu Roegen…
Dupa
revoluție se ridicau, sub ochii noștri de fete mari în ale vieții pe
firmamentul marilor gânditori, întreprinzători noi: iluștri reprezentanți ai
geniului malefic romanesc.
Sa
pornim cu începuturile pentru a ilustra o noua teorie de ignobel…
Prima
cooperativa din lume se considera a fi fost „Rochdale Equitable Pioneers”. Ce a
însemnat asta? Un grup de 28 amărați au pus de o parte câțiva “pence” pe
săptămâna pana au adunat suma de 28£. Pornind de la aceasta suma au ajuns în
scurt timp sa facă afaceri de miliarde de £. Era pe vremea când Marx citea cu
pielea găina despre viata amărâților țărani din Principate jefuiți de de-alde
Dinu Păturica grecotei cu ceafa groasa și de sute de rafinați bancheri cu
reprezentanții lor adunați pe vremea aia la Sulina în Comisia Europeana a
Dunării !!….(printre care și englezi care investeau cu profituri inimaginabile
câte 28 de lire, dolari, franci sau Euro, pardon asta da invenție apărea mai
târziu). Erau din toate tarile bogate ale lumii de atunci…Bietul patriot
Bălcescu care a murit în mizerie la Palermo, a dat numele Institutului
Agronomic din București dar o data cu botezarea postrevoluționara a instituției
în Universitate numele lui a fost șters ca și opera lui atât de actuala privind
proprietatea în agricultura…
Iata
noua teorie aplicata după revoluție de noii strategi ai distrugerii
agriculturii romanești ca domnul Victor Surdu, Dumnezeu sa îl ierte.... Dupa
aceasta teorie de exemplu cooperativa din Anglia ar fi trebuit sa dea înapoi
urmașilor celor 28 de fondatori câte o lira deci un total de 28 £, iar restul
de fond social sa îl împartă actualilor angajați și celor din AGA sau ce o fi
pe la ei, sau cum s-or numi și la noi, unde evident domnul Surdu ca geniu al
economiei agrare, alți corifei ar avea și ei hartane bune de apucat…Fericire
mare pe urmașii englezi care vor putea cheltui câte o lira sterlina fără sa mai
aștepte dividende sau cum s-or numi ele acolo în fiecare an…ca și țăranii
urmași ai fondatorilor CAP care au luat cel mai prost pământ împărțit hoțește
și adunat cu japca de cine trebuia, cu cărămizi și olane din anii 50 din
grajduri, birouri și acareturi…demolate și cu terenuri ramase selenare după
geniala reforma agrara...
Daca
lucrurile mergeau bine urma sa se extindă în toate domeniile economice în
Japonia, SUA, Imperiul Britanic, Franța Republicana etc. Ce fericiți erau
urmașii fondatorilor sa se vadă cu banii băgați inițial de genialii lor
înaintași și sa vadă plecând cu căruța cu bani pe umilii lor angajați care vor
trage câte o flegma groasa când vor ajunge în dreptul lor. Nu vor auzi nimic ca
din banii primiți își vor permite sa își cumpere niște dopuri de urechi dacă nu
au oprit ca noi romanii pe cele date de vreo linie aeriana când se duceau la
câte o reuniune a Clubului de la Roma sau de unde o fi fost…
Începutul
s-a făcut zic gurile rele la defunctul AEI (Asociația Economica
Intercooperatista !!!) Galbinasi. L-am cunoscut pe domnul Daniliuc care și-a
făcut o moșie de vreo 2000 de hectare pe acolo. Era la Uniunea Națională a
Țăranilor Liberi din Romania....Asa deci domnul Surdu și gașca domniei sale, (e
o poezie nevinovata, „Cati ca voi…”) a început demolarea agriculturii
cooperatiste și nu numai…Erau speranțe ca domnul Ion Rațiu sa roage pe doamna de
fier beton Thacher sa facă fericiți prin metoda Surdu poporul britanic dar
doamna se vede ca a fost.. surda…Era o șansă, prima de la Napoleon încoace ca
Anglia sa preia întâietatea în știința dreptului dar mai bine nedrept dar sa
fii mare putere economica, nu ca aia care nici măcar nu au fost în stare sa
publice operele unui geniu care a fost plagiat de dușmanii de peste Canalul
Mânecii… și preluat de Marx...
Speram
ca după de-secretizarea unor documente sa aflam de alte descoperiri epocale ale
domnului Mircea Cosea de exemplu care se vede clar ca și-au îndeplinit tânta
falimentând toată Romania…Au transferat rapid averea agonisita cu atâta munca
de un biet popor înfometat și umilit…50 de Euro un combinat siderurgic, dacă
știau ce e în Romania aia cu prima cooperativa, câte combinate luau imediat
când au început sa se extindă...
Istoria
se făurește sub ochii noștri de fapt noi o făurim dar de prea multe ori nu ne
dam seama ce monstruozități făurim…
*preluare
internet-
În
anul 1847 ca urmare a unei secete grave care a afectat Regatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei, dar și datorită invaziei gândacilor de Colorado, problema
aprovizionării cu alimente a populației britanice se punea cu acuitate. În concecință,
legea protecționistă numită „Corn Law” a fost abolită,deschizându-se
posibilitatea importului de cereale din Europa. Principatele Dunărene dispuneau
de importante stocuri de cereale, însă accesul la Marea Neagră era controlat de
Imperiul Otoman și Imperiul Rus. Principala rută continentală care ar fi permis
transportul unor mari cantități de cereale era fluviul Dunărea, fiind în
interesul Regatului Unit, dar și al tuturor puterilor occidentale ca circulația
pe fluviu să fie liberă, accesul la Marea Neagră să nu fie îngrădit iar
adâncimea apelor să fie suficientă pentru a permite accesul navelor cu pescaj
important. Încădin vremea domniei lui Barbu Știrbei (1851), au fost lansate
studii pentru pentru construirea unei căi ferate care să lege Dunărea de
porturile de la Marea Neagră și, eventual, construirea unui pod feroviar peste
fluviu. Una dintre variante presupunea construirea unui pod la Giurgiu, care ar
fi asigurat legătura cu portul Varna. După Războiul Crimeii, Moldova și, apoi,
după 1859, Pricipatele Unite, au obținut ieșirea la Marea Neagră prin sudul
Basarabiei (adică județele retrocedate de Imperiul Rus: Cahul, Bolgrad și
Ismail), evitând traversarea teritoriului aflat sub ocupația otomană. Așa se
face că unul dintre proiectele domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost
construirea unei căi ferate și a unui pod peste Dunăre care să lege portul
Galați de teritoriile retrocedate și un viitor port la Marea Neagră, „Gibran”.
Mai mult, s-a propus și construirea unui canal navigabil care să lege brațul
Chilia de mare. Costurile foarte mari ale proiectului, deși aprobat de
parlamentul României în 1868, l-au făcut pe domnitorul Carol I să nu promulge
legea corespunzătoare. Acest proiect a avut însă darul să deblocheze mari
fonduri bănești din partea Marilor Puteri occidentale și să asigure succesul
Comisiei Europene a Dunării,
Comisia
Europeană a Dunării și-a început activitatea pe 4 noiembrie 1856 la Galați.
Puterile reprezentate în acest organism internațional erau: Imperiul
Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus,
Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. Principatul Moldovei a avut, la început,
doar un rol consultativ. După războiul de independență și încorporarea
Dobrogei, Regatul României a devenit membru cu drepturi depline al Comisiei.
Pentru
buna desfășurare a activității comisiei s-a hotărât, printr-un acord mutual, ca
puterea executivă să fie deținută de reprezentantul englez, iar cea
administrativă de reprezentantul francez. În toată perioada ei de existență, CED
a beneficiat de numeroase scutiri de taxe și impozite și de dreptul de a aborda
propriul drapel (cinci benzi orizontale, două de culoare roșie, două de culoare
albă și una albastră,cu inițialele C. E. D. în alb). În cele opt decenii de
existență, CED a contribuit la amenajarea cursului inferior al Dunării, dar și
la dezvoltarea socio-economică a regiunii. În ciuda tuturor conflictelor
regionale sau europene, (răboaiele balcanice, Primul Război Mondial), Comisia a
reușit să-și păstreze poziția neutră stabilită prin actul constitutiv.
Astfel,
între anii 1862 – 1902, au fost executate 10 tăieturi pe brațul Sulina, care au
permis scurtarea drumului dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, suprimând 29
de cotituri și mărind adâncimea minimă de la 3,66 la 5,48 m. A fost asigurată
dragarea continuă a Dunării, s-a construit un nou far la Sulina, în 1839, care
să înlocuiascăvechiul far turcesc din 1802 și s-a administrat traficul naval.
Sulina
s-a transformat, prin instalarea aici a Comisiei Europene a Dunării, dintr-un
sat cu aproximativ 1.000 de locuitori, terorizați de răufăcătorii adăpostiți în
smârcurile Deltei, într-un oraș în adevăratul înțeles al cuvântului, cu o
populație stabilă,internațională, cu venituri importante și cu necesități
economice pe măsură.CED a asigurat asanarea platformei orașului, construcția de
străzi, cheuri portuare și diguri de protecție. S-au pus în funcțiune serviciul
telegrafic și de telefonie, uzina de apă și rețeaua de distribuție de apă
potabilă, uzina electrică care a asigurat iluminatul portului și străzilor
orașului, Sulina fiind astfel printre primele orașe din România care a
beneficiat de noul sistem de iluminare publică. A fost înființat un spital,
care acorda asistențămedicală gratuită tuturor locuitorilor orașului. CED a participat
la construirea mai multor lăcașuri de cult.
Printre
premierele sociale realizate de CED în România trebuie amintite: indemnizațiile
acordate funcționarilor internaționali (de instalare, pentru chirie și
întreținere, de concediu), asisteță medicală gratuită, avansuri salariale
rambursabile sau dreptul de pesionare. După numeroase campanii de presă, care
reflectau interesele politiceși economice ale autorităților de la București și
prin care se cereau recuperarea „suveranității naționale” și, implicit, accesul
la taxele strânse de Comisie, în 18 august 1938 s-a ajuns la „Aranjamentul de
la Sinaia”,prin care s-desființat organismul internațional al CED și s-a
înființat, în schimb, „Administrația Dunării de Jos”, organism aflat sub
controlul guvernului României.
Comisia
Europeană a Dunării a ajutat la modernizarea Sulinei și a regiunii
înconjurătoare. Odată cu apariția acestui organism internațional, s-au
rezolvat, în mare parte, problemele legate de traficul ilicit și de banditism.
Sir Charles A. Hartley, numit „Părintele Dunării”, a fost în perioada 1856 –
1871 inginerul-șef al CED. După acest an și pânăla decesul său din 1905, el a
fost consultant pe probleme de navigație fluvială și maritimă și a participat
la construirea și modificarea a numeroase porturi, printre care cele din
Constanța, Varna și Burgas. Sir Charles A. Hartley a fost inițiatorul
numeroaselor lucrări tehnice din Delta Dunării, care și-au pus amprenta pe
navigația fluvială din zonă până în zilele noastre. El este autorul soluțiilor
de regularizare a cursului Dunării, prin amenajarea provizorie a părții
maritime a brațului Sulina și a regularizării întregului braț Sfântul Gheorghe
în vedera utilizării pentru navigație. Dacăîn cazul brațului Sfântul Gheorghe,
costurile uriașe presupuse de proiect au împiedicat declanșarea lucrărilor,
succesul neașteptat al lucrărilor inițiale de pe brațul Sulina a dus la
continuarea lucrărilor pe întreaga sa lungime, nu doar pe porțiunea maritimă.
Astfel s-a reușit deplasarea barei Sulina și adâncireașenalului navigabil.
Datorită celor câteva zeci de tone de lucrări, canalul Sulina, cu o lungime de
101 km și o lățime de 130 – 150 m, are o adâncime de 11,25 m și permite
trecerea navelor cu un gabarit de până la 12.500 t. Din punct de vedere al
gabaritului de tranzit, Canalul Sulina se află imediat după Canalul Suez și
Canalul Panama, cu mult înaintea Canalului Dunăre-Marea Neagră, care permite un
gabarit de transit de numai 5.000 t. CED a construit, în 1869, „Farul Mare”,
care prelua sarcinile vechiului far turcesc, construit în 1802. În zilele
noastre, Farul Mare, declarat monument istoric, adăpostește un mic muzeu, care
prezintăîntr-o sală istoria CED și într-o a doua sală mărturii legate de
prezența în Sulina a scriitorului Eugen Botez, mai cunoscut cu pseudonimul Jean
Bart. Un alt far construit de CED pe Insula Șerpilor, în 1920 și dat în
funcțiune în 1922, a fost în îngrijirea autorităților române până în 1947, când
a fost cedat odată cu insula Uniunii Sovietice.
Jean
Bart este cel care a eternizat numele Sulinei în romanul Europolis și cel care,
într-un studiu din 1899, definea pentru prima oară cimitirul orașului ca
„Cimitirul viu”. „Cimitirul viu” este o importantămoștenire a perioadei
cosmopolite a Sulinei din timpul existenței CED, fiind compus din trei secțiuni
principale și subsecțiunile corespunzătoare: cimitirul creștin, cimitirul CED,
cimitirul ortodox, cimitirul ortodox de rit vechi (lipovenesc), cimitirul
bisericilor europene occidentale, cimitirul musulman și cimitirul evreiesc.
„Administrația
Dunării de Jos” a fost desființată în 1940, odată cu creșterea influenței
Germaniei Naziste în zonă, prin așa-numitul „Aranjament de la Viena”. După
încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, a fost înființatăorganizația
interguvernamentală Comisia Dunării cu sediul, (din anul 1954), la Budapesta ,
care își îndeplinește activitatea în baza prevederilor „Convenției cu privire
la regimul navigației pe Dunăre”, semnatăla 18 august 1948, la Belgrad. În
Comisia Dunării sunt membre 11 state riverane: Austria, Bulgaria, Croația,
Federația Rusă, Germania, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina și
Ungaria. Patru state au obținut statutul de observator: Franța, Turcia, Olanda
și Cehia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu